Home >> Revista >> Blogul lui Sorin >> Amintiri din Delta 2006

Amintiri din Delta 2006

delta-dunarii

Dupa ani buni de pauza, in care am fost nevoit sa-mi intemeiez o familie, sa-mi fac o casa si sa-mi cresc copiii (ca asa glasuieste un crez din intelepciunea poporului nostru … iar pomi am sadit fara numar…)… iata ca am reluat un subiect pus deoparte : Delta Dunarii !!!

Intr-o buna zi ma suna Radu : “blablabla … mergem in Delta ?”…

… “mai, ma cam iei pe nepusa masa, in principiu nu zic nu, dar da-mi termen de gandire”. Inchid si incep sa ma gandesc (nu ca nu gandeam eu de felul meu). Si incep eu sa ma gandesc profund, si sa aprofundez ce am gandit, si iau in calcul sinus de cosinus, tangenta perpendiculara pe cotangenta, radicali si logaritmi. Apai logaritmii mami mane-sa, da’ dupa atatia ani nu-mi pot permite o iesire in delta ? Sa aud pe cineva ca scartaie ! “Mami, ma lasi in delta ? Hai, te rog… “ Si mami a zis ca da. Apai ce-am zis eu ? Eu is cel mai tare … beton !

Telefon : “Radule cand facem listele, da’ miscare, joc de glezna, nu sta ca ochii mortului…” Si ne dam noi intalnire la Radu pe terasa sa punem aventura-n cuie. Da’ ghici cine apare la “cina” … varu’ Calin, ala din ’79. Ala, ala cu care am fost la Rosu. In loc de salut : “mai ce-ai incaruntit … aiaiai…”, “pai de-atunci, ce pusca mea …e vreme multa”.
Saluturile si imbratisarile fiind facute, stam si ne calculam cati eram ca oameni, ca … ca vorba aia ieseam la numar. Bun, stam noi si analizam situatia, si ajungem la concluzia ca mai trebuie un ins. Eram eu, Radu, Calin si fi’su George, dar mai trebuia inca unul. Nu mi-am dat seama de ce, dar n-am pus intrebari … probabil din criterii financiare. Dau ei niste telefoane : “mai, vii in delta ?”, “blablabla”, “mai zice ca nu poate”. Epuizand ei lista de telefoane, zic si eu asa intr-o doara: ”s-ar putea sa am eu un om potrivit”, “pe cine, pe cine, suna-l acum!”, “pai pe… pee… peee … Petrica”. Bingo ! Si Petrica a incheiat lista.
A urmat umblatul prin piata dupa faini si zarzavaturi, pe la magazinele de profil dupa diverse accesorii ihtiologice … si la data de … am imbarcat tot calabalacul si bice bre, ca delta abia asteapta sa aparem si noi … saraca de ea.
Dar care era mijlocul de transport ? O duba, mare dealtfel, incapatoare, ca lumea … singura deficienta era ca nu avea prea multe geamuri. Cei care calatoreau la clasa a II-a nu vedeau lumina zilei. Doar cand oprea soferul, adica Radu, se deschidea usa laterala, iar noi, cu ochii mici, ieseam la o tigara si aflam ca suntem la Reghin, la Brasov, etc. In final ajungem la Tulcea, unde majoritatea, adica Radu si Calin hotarasc sa dormim la un hotel, ca parca mie ori lui Petrica nu ne era totuna ca dormim in continuare in duba. Dar iar erau criterii financiare…
Trecem si peste asta, iar a doua zi dimineata fuga la bac si intinde-o spre Chilia. Pe atunci drumul era “bun”. Adica nu erau gropi prea mari. Dupa cateva ore iaca suntem la bac la Tataru si dupa inca o juma’ de ora la Traian, la pensiune. Debarcarea, cazarea, povesti, bauturici, planuri si altele, de nu le mai tin minte.
Dimineata ma trezesc, si impreuna cu singurul apt, adica cu George, purcedem spre Dunare (care era la vreo suta de metri, in linie dreapta). Ceilalti dormeau de parca i-ar fi intepat musca tze-tze. “Hai ma la pescuit!”, “mrrr, du-te-n …” Da ia stati voi si dormiti ca eu am treaba. Era o dimineata ploioasa, cu vant grozav dinspre vecinii ucraineni. Ma instalez intr-un loc, George cam la o suta de metri mai sus. La prima aruncare, dupa cateva minute … prima prezentare … un crapalau in jur de zece kilograme. Il aduc la minciogul ce parea un mic prezervativ, pleaca, iar adrenalina, iar la minciog, iar drill, iar pleaca. Il strig pe George … nimic, pauza, ca si cum as fi fost pe “mute”. A treia oara, acest numar mioritic … mi-a fost fatal. Frumusetea de crap a rupt carligul in doua si dus a fost. Atunci am aplecat urechea la invatamintele lui Teodosie : “sa ai carlige bune!”. M-am consolat ca am ramas cu un solz in minciog. Reversul : nimeni nu m-a crezut … “du-te ma ca l-ai gasit pe mal”. Macar am ramas cu satisfactia … insa fara martori.

marea-captura

Acea prima dimineata a fost extrem de ciudata. Dupa ce am ratat crapalaul, am zis ca-i bine si ca vor veni altii,… picioarele imi tremurau ca varga, mainile asisderea. Vorbeam singur :”du-te si ia o sticla de vin si linisteste-te”. Ceilalti inca dormeau. Ca o paranteza, in acele vremuri se mai gasea vin de Sarica Niculitel in magazinele tulcene. In anii urmatori … canci. Deci ma duc eu  dupa un Niculitel (din cele trei), ii infig tirbusonul, extrag cu tirbusonul  mizeria aia de-i zice dop, infig inapoi si provizoriu mizeria si iau cu sine sticla. Trec digul la Dunare si sprijin sticla de o salcie, cu gandul sa o degust dupa ce fac noua montura si o lansez la apa. Cu ploaie, cu vant, cu tremuratul care inca nu mai contenea, cu pregatitul monturii … la un moment dat ridic privirea (cam cum o ridici cand framanti mamaliga). Atunci am patit a doua chestie . Si inca nu era ora opt. Priveam si ma minunam. Iara aveam ghinion, camera de filmat ere langa sticla cu vin de Niculitel. Iar eram singurul martor … Un porc, ca toti porcii era cu sticla mea de vin in rat, intr-o pozitie pe care am apreciat-o a fi cam la 45 de grade, ca inclinare. Si galgaia ca nesimtitul, fara sa fi spus in prealabil un “noroc”, ori cel putin un “groh”. Cum a extras mizeria de dop … apai asta ramane o enigma precum aia din triunghiul bermudelor.  M-am repezit la animal sa-i smulg sticla din bot, … dar cine a mai pus botul …pe sticla ?

pescuit-in-delta

Dupa ceva vreme au aparut si “desteptatii”. Deci apar ceilalti cascand ca hipopotamii, cu figuri in cap, ca prea ploua, ca prea sulfa vantul.  “Lasati bre vanturile si , ia, alinierea pe mal cu armamentul din dotare indreptat spre Ucraina”. S-au conformat, iar ziua de pescuit a fost satisfacatoare. La cina trei salaiasi cam la kil juma’ se rumeneau in tigaie. Eu am luat doi, iar Radu unul, tus’ trei la tzipar. Ma rog, puteam sa spun si la “tipar” (ca erau la dimensiuni apropiate), dar atunci nu se vedea momeala … Ei bine, la tipar si la tzipar, na. Pe langa salaiasi au mai intrat niste crapceni si niste somotei, care se invarteau cu totii in jurul masei de trei – patru kile. Zilele care au urmat au decurs cam in aceeasi nota, aceiasi pesti, aceleasi mase. Singura deosebire era ca a iesit soarele. Dar vantul, scumpul si dragul de el, ne “dezmierda” in permanenta cu aceeasi intensitate si din aceeasi directie, adica dinspre Ucraina. La capitolul ratari personale, inca doua. Si amandoua in ziua a doua. Prima ratare : se indoaie unul din bete, agat vartos, ia fir, frana caraie, parca mirosea deja a fum … Imi zic : “asta-i un crapalau si mai grozav decat ala scapat”. Dupa vreo douazeci de metri parca se opreste. Incep sa recuperez.
“Enorm” ma gandeam eu … apoi, dintr-o data, gustul amar pe care-l simti cand, deodata, opozitia dispare, iar firul cade bleg pe suprafata apei… Cate injuraturi stiam, le-am spus intr-o anumita ordine alfabetica. Probabil ca erau si in ordinea importantei (?). Recuperez sa vad care-i problema … “ihi, aha … a fost o stiucana grozava …”. Desi aveam fir bun de 0.40, mi-am amintit iar de invatamintele lu’ Teodosie : la anu’, baiete, inaintas de textil, ca poate mai ai o sansa !
A doua ratare : nu peste multa vreme,… iar caraie o mulineta. Batul dadea sa salte de pe suport. Agat iar cu o forta egala si de sens contrar. Dar urmeaza iar gustul amar … tot firul de pe mulineta se transformase intr-un nor imens. Au urmat iar “binecuvantarile” de rigoare. Si iar Teodosie imi sopteste la ureche : “baiete, la anu’ schimbi si mulinetele”. Un personaj deosebit de interesant ce-si ducea veacul prin zona era tanti Maria, ori Mamaia, da’ nu-i placea sa o apelezi asa. Tanti Maria era la prima impresie o acritura. Te fulgera cu privirea de-ti venea sa cazi ca si curentat.
Din doua – trei “bobarnace” verbale te expedia, de-ti venea sa pleci acasa… Dar tanti Maria avea o gramada de oratanii, iar la micul dejun … uai ce mergea o omleta. Tanti Maria avea harbuji … uai ce dulci si ce zemosi … din aia mici cat o minge de handbal. Tanti Maria stia sa afume un peste de-ti ajungeau balele pana la genunchi. Pana la urma s-a indulcit si tanti Maria … da asa … cam prin 2008 (hahaha). Da’ ce vorbesc eu de tanti Maria la timpul trecut ? Ca e bine merci … si sa-i dea Dumnezeu toata sanatatea din lume !

harbuz

Alt personaj, nu mai putin interesant, era Gabi. Era omul bun la toate. Ne aducea momeala vie cat ai clipi. Rame, lipitori ori tipari erau , cat ai zice peste, in posesia vajnicului pescar. Ne servea masa pe malul apei, din ceaun, cu farfurii, tacamuri, servetele si pofta buna ! Calarea cum nici cascadorii lui Sobi Ceh nu erau in stare s-o faca. Din pacate, la finele lui 2007 a plecat in Cipru la munca. Astfel locul si-a pierdut o farama din farmec. Pacat … Intr-o zi ne ia Gabi, pe mine si pe Radu, la o plimbare cu barca. A fost o minunatie : am traversat o padure inundata (parca erau mangrove), am plutit pe lacul Micolosc, am filmat tot ce inseamna pasaretul reprezentativ … pelicani, lebede, cormorani … si de rest starci si pescarusi. Sper sa-l mai intalnesc vreodata pe Gabi, care mi-a ramas in suflet si care era leit Michael York.
Dar sa revenim pentru un mic episod la tanti Maria … Intr-o zi o vedem pescuind cu o bota intr-un canal pe care-l consideram doar scaldatoare pentru rate ori gaste. Si baga tanti la carasi de juma’ de kil de nu mai prididea. Zic : “hopa, ia sa facem noi niste conserve de caras la borcan, cu foi de dafin si boabe de piper, asa cum ma invatase tata…” Si daca am zis … apai am si facut. Dis de dimineata la caraseala. Degeaba, nici o miscare. “Hmmm, ceva nu e in regula…” imi zic. Ei na, pai carasoii erau de o puturosenie de neanchipuit si se trezeau toti doar la 11.00. Apoi a inceput festivalul … nu bine atingea momeala suprafata apei, ca era prezent  carasul. Dupa doua ore aveam vreo sapte – opt kile. Gata, la curatat cu ei si la conserva, tot cu ei. Dureaza si fiertul in ulei, la foc mic si supravegheat, vreo cateva ore. Apoi niste otet, apoi bagatul la borcan.

Apoi la servici, colegii ma tot intrebau : “mai faci si anu’ asta niste conserva de caras ? … hai, te rugam …”

peste-dupa-peste

Pai cam asta a fost, in linii mari povestea anului 2006 in Delta Dunarii. Poate mai era ceva de spus ? Poate despre serile petrecute in jurul focului, cu paharelul in mana si cu milioanele de insecte care concertau fiecare pe limba lor, cate-o pasare de noapte “buhuhuuu” intr-un copac pierdut in intuneric, cate-un mic si inofensiv tantar ce-ti verifica alcolemia …

la-foc-de-tabara

Ei, toate la un loc te fac sa revii iar…si iar…si iar…si iar… si iaca, mai dragilor … va spusei povestea asa.

                                                                                                                                                              sorin-caricatura

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close