Am cateva amintiri foarte vii din frageda pruncie. Prima este legata de varsta de 4 ani si de o promisiune a unei partide de pescuit din care in sfarsit urma sa nu mai fiu exclus. A venit ziua, a trecut asa cum a venit si eu am ramas acasa. Inutil sa va descriu suferinta copilului cu asteptarile inselate. E prea mult de atunci, am trecut demult peste asta. Spun doar asa... pentru cei care nu se gandesc prea mult la visele celor mici.

Dictionarul defineste chibitţul (din germ. Kiebitz) ca fiind "persoana care asista la un joc de carti, la o partida de sah, de table etc. fara sa ia parte efectiv la joc (dar adesea sfatuind cum sa joace pe unul dintre jucatori). Bunicul meu avea obiceiul sa spuna ca un chibitţ adevarat trebuie sa aiba doua calitati : sa taca si sa nu-i puta picioarele. Bine, dar el era un pokerist inrait iar noi vorbim aici de pescuit. Singura asemanare este ca si cel care asista langa tine, are tendinta de a te sfatui cum sa procedezi.