Varlaam cu repetitie (1)

O conversatie intamplatoare cu Vlad Pavlovici la finele lui 2013, avea sa ma aduca pentru prima data pe lacul Varlaam, pe ceea ce numea cu mandrie “proiectul meu de pescuit, de tip englezesc”. Citisem pe undeva un articol, mai auzisem cate o descriere admirativa si m-am hotarat sa-l vizitez cu un feeder la subrat.

Cu Vlad Pavlovici la VarlaamIn fine, intr-una din zilele acelea aramii, incarcate cu arome de toamna in aburii diminetii de noiembrie, am ajuns pe Varlaam insotit de Vlad, care dupa ce si-a onorat indatoririle de ghid si gazda, si-a vazut de activitatile organizatorice cu care se impovarase.

Spatiu virgin

 Baterie gata de plantat

Standul 1 pe peninsula

Peninsula de pe lacul mic din stanga, mai gazduia cativa pescari de crap, veniti cu cateva zile inainte, asa ca mi-am ales un loc liber in preajma lor, ca sa profit de o informatie si eventual bucuria de a vedea unul din crapii mari si neintepati inca, ce salasuiau nederanjati de ani buni in cotloanele fostei balastiere. Puteti gasi descrierea lacului Varlaam, asa ca nu am s-o fac din nou dar asa cum obisnuiesc, inainte de a incepe pescuitul, ma asez sa contemplez locul, sa ma relaxez, sa ma “conectez” la balta si poate sa-i descifrez putin din taine. In stanga mea lacul se inchide intre drum si dig, oferindu-mi o perdea de pomi si arbusti cu crengile apropiate de apa, apoi spre dreapta peisajul se deschide larg pe o distanta de pana la aproximativ 120m spre malul opus, cu un palc promitator de stuf la limita aruncarii. Frumusetea locului te fura intr-atat incat nici nu observi aproape amenajarile ingrijite ale standurilor, armonizate cu discretie in peisaj, pentru a nu-i strica farmecul. Si oarecum, desi in proximitate mai robotesc inca basculantele impingand exploatarea cat mai departe, totul iti spune ca lacul este neumblat, neperturbat de ani buni si ca esti cu adevarat privilegiat de a te afla aici acum.

Lacul Varlaam

O rosioara ratacita

In sfarsit, ma hotarasc sa incep pescuitul. Imi scot feederul si prepar 1kg de nada peste care arunc o cutie mica de Bonduelle si o mana de viermusi. Stiu din capul locului ca este caras mare, asa ca asta vizez dar nu stiu cat sa-mi permit sa visez. Carlig mic de 16, forfac de 0,12 si doi viermusi, este alegerea pentru debut. Dupa doua-trei lasari, prima trasatura imi aduce in miciog un caras superb de peste 500g. Apoi incep sa curga ritmic, la 25-30 de minute, astfel incat dupa vreo 5 ore, cand mi-am strans sculele, in juvelnic se adunasera lejer, fara sa ma pregatesc sau sa ma concentrez prea mult, o gramada de grasuni argintii, cu greutati de pana la aproximativ 1kg. Carasi atat de frumosi nu mai prinsesem decat in Delta si asta a adaugat un plus consistent impresiei generale pe care mi-o facuse lacul de la prima vedere. Crapul “virgin” (o raritate in ziua de azi) de peste 18kg, scos la o sedinta foto de catre echipa din apropiere si eliberat apoi cu mare grija, aproape ca nici nu mai constituia un eveniment deosebit in acest context. Poate doar capturile neasteptate de salau care atineau malurile pretutindeni si muscau nalucile chiar la saltarea din apa, pe ultimul metru, mi-au starnit mirarea si surasul, de cate ori pescarii aproape scapau lanseta din mana de surpriza atacului.

DSC_0280_resize

DSC_0282_resize

DSC_0289_resize

DSC04653

DSC04637

Am plecat cu regretul ca de data asta am fost singur, fara Luci, fara camera si nu am putut imortaliza ceea ce am simtit ca fiind un fel de premiera pentru mine dar am promis sa revin in primavara si sa incerc o reluare la debut de sezon 2014 …ceea ce am si facut in urma cu cateva zile. …(va urma)

 

Autor

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Populare acum