Home >> Revista >> Blogul lui Vijelie >> Una mare…si ma duc !

Una mare…si ma duc !

Desteptatorul suna disperat sa ma trezesc… O fac cu greu din cauza oboselii acumulate din cauza noptilor “pierdute” la taclale pe internet cu prietenii. Deschid cu greu un ochi si ma uit la ceasul care nu vrea sa mai taca, precum un vecin beat si pus pe harta. E 4.45… Fac un efort supraomenesc si ma smulg vijelios din culcusul cald si pufos…   Ma uit pe geam la vremea crunta de afara, unde temperatura nu vrea sa treaca de minus 5 grade. Pun ibricul cu apa la foc pentru o cafea, apoi, leganandu-ma aidoma unui sarpe urias, ajung in baie pentru o desteptare rapida cu apa rece. In fine, reusesc sa deschid si ochiul Doi, revin in forta proaspat ca primavara la cafeaua aburinda, abuzând din plin de caldura ei. In timp ce sorb licoarea fierbinte ma îmbrac si fac ultimul upgrade al trusei mele de spinnangiu. Azi urmeaza sa ies cu Eugen , Cip si tatal sau, la o “stiuca” pe Dunare.

stiuca-mare

La 5.30 suntem deja în masina lui Ciprian, îndreptandu-ne catre Calarasi. Drumul pe Autostrada Soarelui decurge fara probleme, cu toate ca suntem la sfarsitul lui decembrie si ne putem astepta la portiuni cu polei. Ajungem în zona de pescuit unde Ciprian si tatal lui intra pe un pinten din bolovani, dupa care apa se “întoarce” si formeaza un laculet cam de 600 mp. Eu cu Eugen alegem sa pescuim mai în aval de ei, într-un loc unde mai prinsesem cu o saptamana în urma câteva stiuci trecute de 2 kilograme. Nici nu apuc sa lansez ca vad cum tatal lui Cip este în dril cu o stiuca aproximata de mine la peste 2 kile juma. Borborosesc ceva înfundat … probabil “de ce nu m-am dus eu primul pe locul ala?”, dar trec repede peste asta gândindu-ma la o vorba din batrani care spune: ”Ce-i al meu e pus de-o parte”. Incep sa lansez alaturi de Eugen care vrea cu orice pret sa ma enerveze cu grubul lui aiurit, mai ales dup ce a reusit sa prinda în scurt timp vreo 4 – 5 stiuculite trecute de kil. Timpul trece si eu aprofundam ce învatasem cel mai bine pâna la ora aceea – pauzele lungi si dese, cheia marilor succese. Din exces de timp liber trec în revista toata trusa, doar, doar, oi prinde si eu o mârla chioara. Ciprian cu taica-sau prindeau de zor la stiuci, dar nici de-al naibi nu vroiam sa ma duc acolo – deh, orgoliul bata-l vina. Vremea era turbata si când spun asta trebuie sa ma credeti – batea o vijelie de nu puteai sa rezisti nici unui lanseu cu fata spre vântul naprasnic de decembrie. Aveam pantalonii “sticla” pâna la genunchi din cauza apei care îngheta instant, stropiti de valurile ce se spargeau de digul de piatra. Cu chiu cu vai, pe la ora unu, reusesc sa prind si eu o mârlita mai de Doamne ajută, pe care mai mult din orgoliu o eliberez zgomotos, zicandu-i lui Eugen: “Fratica, eu nu iau mârle asa mici, ca ale voastre. Eu iau una mare, o bag la sub-brat si plec linistit acasa”. Eugen, oarecum mirat de gestul meu nobil cu eliberatul stiucii, mustaceste ce mustaceste si mai inteapa una, asa de parca ar fi vrut sa zica:

Schimb momeala si pun un shad mare, alb-transparent cu tenta sidefie, si lansez în cel mai dihai curent, cam la 50 de metri de mal. In timp ce maniam spre mal, shadul începe sa urce pe un prag de nisip unde simt ca dau cu jigul în ceva tare, gen buturuga. Acolo încep sa joc momeala pe loc, în curentul destul de puternic, si îi spun lui Eugen sa se pregateasca ca urmeaza sa muste crocodilul Esox Lucius… El râde si zice ca abea asteapta sa vada faza asta. Manevrez naluca din locul cu prag si “agatatura” si, la mai putin de doua manivele, simt în fir o contra scurta , urmata de o slabire usoara a firului. Intep groaznic de tare, sigur din cauza lipsei de activitate, si noua mea varga Airrus se îndoaie usor.“Lasa frate! Tu elibereaza ca recupereaza fratele tau!”
Incep sa ma plimb dintr-un loc în altul, fără niciun spor, în timp ce “gasca” mai ciugulea câte un rapicios. Se apropie seara si noi în loc sa stam acasa cu familiile de Craciun înca topaim precum cangurii pe pietroaiele de la malul Dunarii, în cautarea catelelor cu solzi si dinti pe masura. Incepe sa se însereze si ma indrept spre Eugen care draga de zor locul care îl consacrase cu grubul lui alb si codita verde – prinsese peste 7 stiuci numai bune de retinut. “Ai luat ceva?” – e rândul lui sa ma întebe. Ii raspund fara chef ca am luat o durere de dinti, dar ca am doi saci pegatiti. “Prietenii stiu de ce”… Tatal meu avea o vorba cand se vedea in dezavantaj fata de ceilalti pescari:- “Luati ma voi, multi si mici ca sa va obositi. Eu iau unul mare, îl pun la spinare si plec linistit catre casa”.

pescuit-la-stiuca

Incep lupta cu crocodilul pe care i-l “promisesem” lui Eugen si, dupa mana mea de pescar cu state vechi în ale spinningului, îmi dau seama ca este un peste trecut de 6 kilograme. Eugen râdea si îmi spunea sa trag mai tare ca este mica, dar eu o tineam pe-a mea ca este mare. Oricum ar fi fost, era groasa! Ajung cu stiuca în vecinatatea malului si aceasta începe sa îsi faca spectacolul cu sarituri si schimbari bruste de directie. Dupa ce o obosesc – mai mult eu decât ea, o aduc într-un loc unde sa o poata scoate Eugen. Dupa ce se chinuie un pic, reuseste sa o puna pe mal. Ne uitam amândoi la mândretea de stiuca care lucea ireal de frumos în ultimele raze de lumina ale soarelui care se retragea încet la “depou” pentru odihna. Cum stateam noi si o admiram îl întreb: “Cum e prietene cu stiuca? 2-3 kile? Hahaha….”  prinsesem glas si turuiam ca o moara stricata. Eugen se uita masca la stiuca superba, îmbracata parca de nunta, care depasea lejer cele sase kilograme prognosticate de mine. Ma aplec si întind mana spre stiuca sa îi scot shadul înfipt profesionist în laterala gurii, pe partea cu apusul de soare. In acel moment, stiuca, cu o viteza de reactie mai mare decat clipirea ochiilor nostri, reuseste sa îmi înhate mâna cu totul în gura ei  capcauna. Eugen sare instant sa ma ajute sa scot mâna din gura “catelei”, încercand cu un prosop sa îi desclesteze maxilarul în timp ce sângele îmi tâsnea ca din gatul unei gaini proaspat taiate. Reusim pîna la urma sa îi deschidem botul de unde îmi scot mana facuta franjuri si plina de sange. Ma bandajez si facem o scurta sedinta foto.

Ajung lânga noi si Ciprian cu tatal lui, care vazusera drilul de la distanta, dar imediat dau cu ochii si de mana mea, care sangera abundent prin prosopul si tricoul pe post de bandaj. Plecam în graba la masina si ne pornim spre casa. Pe drum am avut timp sa povestim cum a fost cu stiuca, cum de a reusit sa ma muste în halul ala. Fiecare spunea ce credea, dar Cip cu tatal sau înca nu se dumireau ce cauta mâna mea în gura stiucii. Eugen, martor credibil la faza cu muscatura, zicea ca nici nu a vazut-o când m-a înhatat. Eu am gasit ca singura explicatie un reflex neconditionat al stiucii, când umbra mainii mele s-a reflectat în ochiul ei de rapitor versat. Exact ca în realitate, în momentul în care s-a intercalat mâna mea între ea si soare, sclipirea de lumina, a facut-o sa atace instinctiv o “chestie” care se afla în raza ei vizuala. Restul…povesti…
Valentin “Vijelie” Oprisanescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

2 × 4 =

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close