Aproape ora 8 și nu mă înduram să ies din casă. Mai aveam de stat încă o zi la Milă dar frigul mă biruise deja cu o zi înainte în barcă și numai vinul fiert, cu aromă de scorțișoară bine potrivită de Mama Lina, mă ținea departe de o răceală zdravănă. Aș fi plecat mai devreme că se apropiau sărbătorile și aveam destulă treaba dar… cine ar vrea să-și scurteze șederea în Deltă?! Chiar și numai faptul că ești acolo, în lumea apelor, cu un vechi tovarăș de hoinăreală și niște gazde care te fac să te simți parte din familia lor, are darul să te facă să-ți pară zilele scurte și puține.
Ușa zbură de perete și din prag Vanea ne privea cu un rânjet triumfător desenat pe toată fața, proptit în cruce cu mâinile pe tocuri. Era roșu, congestionat și dacă nu l-aș fi văzut transpirat fleașcă, cu tot frigul de afară, aș fi crezut că s-a împiedicat pe la cârciumă.
– Ai prins?
– Îhî!
– Mare?
– La vreo 60-70 de kile.
Pulsul mi s-a accelerat și brusc m-au fulgerat toate regretele că nu am fost capabil să plec cu noaptea în cap cu el în baltă. S-a dus să bage plasele și pe urmă zicea că mai stă la crap cu lansetele câteva ore, unde urma să venim și noi când ne învredniceam.
– Somn? Pe vremea asta, în decembrie?
– Neah!
– Păi atunci? Sturion? Imposibil acum!
– Nici!
– Da zi-i odată omule! interveni și Mama Lina.
– Porc băăăă!!! Nevasta-să căscă ochii și se lăsă pe scaun, probabil cu gândul la corvoadă ce o aștepta. Stai să zic – ne anticipă el curiozitatea – că așa ceva n-am mai pățit și nici n-am auzit la cineva. Intră și trase ușa, că deja ne luase răcoarea, dar rămase în picioare. Probabil simțea că numai așa putea să fie convingător. Întinse mâna după sticla de palincă de pe masă și turnă o porție zdravănă într-un pahar, parcă să-și drega vocea. Atunci am văzut că pe mâini era murdar de sânge și am înțeles că vorbea serios că venise cu un porc.
– Băi băieți, am plecat pe la 6 la lanternă, că am zis să ajung în baltă unde bag plasele, când dă lumina. Dar n-am plecat bine că m-a luat stomacul și bolborosea mai tare că motoru’. Na, acuma ce să fac, trebuia să opresc undeva că mă trecea cu sudori de durere și crampe ce aveam. Am tras la ţarcuri la noi, că-mi era aproape, la barăcile alea unde stăm vara când rămânem în baltă. M-am dat pe mal dar nu așa în drum. Chiar dacă nu stă nimeni acolo acum, m-am dus în spate ca de obicei. Și cum stăteam așa pe vine și mă tăiau nădufurile, aud zdrăngăneli la barcă. Acu’ ce dracu să fac? nici nu puteam să mă ridic, nici nu vedeam ce se întâmplă de baracă, așa că m-am apucat să strig care-i p’acolo… că io-s în spate… că vin acuş. Și ce aud? În loc de răspuns, troncăneală mare în barcă şi pe urmă un fleoşc în apă şi bălăceală şi chirăială de parcă se porniseră toţi dracii să bată apa urlând. Bă, sincer să zic, cât sunt eu de mare, da’ m-a cam luat un pic cu fiori de cum se auzea. M-am ridicat cât am putut de repede, că parcă-mi și trecuse brusc burta și m-am dus ușurel cu lanternă spre barcă. Așa, nu vedeam nimic în barcă și se potolise gălăgia dar în spate mai era încă ceva mișcare în apă, care legăna barca. Când am ajuns aproape am văzut care-i treaba. Un porc urcase în barcă să-și bage botul în găleata cu porumb pe care o luasem să arunc câteva mâini la locul de crap înainte să bag plasele, iar acum zăcea răsturnată. Doar că atunci când am făcut eu gălăgie, probabil s-a speriat și a vrut să sară din barcă dar nu știu cum dracu s-a încurcat într-o plasa și cât s-a zvârcolit în apă și s-a înfășurat, a reușit să se înnece. Nici măcar nu a trebuit să-l „ajut” eu, deja era pe liniște, așa că l-am mai lăsat nițel și l-am tras pe mal, că doar nu era să-i fac respirație gură la gură. Pomană, ce să zic?! Dumnezeu a vrut așa, că tot e Ignatul poimâine. I-am dat totuși un cuțit de control, că parcă-mi era oarecum să-l pun în barcă dacă nu eram sigur. Făcu o pauză cât termină paharul și deschise din nou ușa.
– Hai! Care ieși să mă ajuți, că mi-am rupt cârca să-l urc digul, l-am lăsat în curte la poartă, n-am mai putut să-l car până aici.
Spre seară savuram pomana porcului, gătită de Mama Lina la ceaun pe jar, cu vin fiert și palincă, să alungăm frigul și gândul la iminența plecării. Deși de-a lungul anilor mă intersectasem cu numeroase năluci din astea păroase care se strecurau în șir indian printre sălcii, pe lângă taberele noastre, sau traversau înnot canalele, acum gustam în premieră (cred) porc din Delta – mai fraged decât mistrețul dar fără straturile de grăsime a lui Ghiță de la țară.
Dimineața ne-a primit cu promisiunea unei zile însorite și poate puțin mai caldă, deși pentru noi nu mai conta. Ultimele bagaje au fost așezate în rânduială în șalupă, motorul torcea imperceptibil iar noi ne luam rămas-bun de la Mama Lina, cu obișnuitele promisiuni că nu vom lăsa prea mult timp să treacă până la următoarea revedere. Vanea și-a ocupat scaunul căpitanului și cu o ușoară fluturare de mâna în urmă, a urnit șalupa la drum. Mai făcu o scurtă oprire la pontonul benzinăriei, zicând că are o vorba cu cineva. Un individ mai bătrân și adus de spate, îmbrăcat cu niște pantaloni de salopetă unsuroși, o pufoaica veche, uzată, din cele de șantier și cizme de cauciuc roase la margini, îl aștepta într-adevăr la buza pontonului. Vanea i-a îndesat la repezeală în mână un teanc de bancnote, l-a salutat în grabă și a sărit la loc în șalupa pe care a pornit-o în forță cu direcția Tulcea. În urmă, am mai apucat să auzim strigătul pierdut al bătrânului:
– Să trăiești Vanea, să-l mâncați sănătoși și dacă mai auzi pe cineva…
