Home >> Revista >> Blogul lui Vijelie >> Salau la nisip ?

Salau la nisip ?

Stiu ca poate suna un pic aiurea titlul dar, primul gand care te invadeaza cand il citesti te trimite direct in fotoliu avand in mana o cafea turceasca aburinda, facuta la ibric in nisip. Cam asta a fost ideea mea, sa va destind un pic sa puteti savura aceasta poveste intr-o atmosfera linistita.

Luni, marti, miercuri … planuri peste planuri sunt discutate pe tot parcursul saptamanii in asteptarea pretioaselor zile de weekend. Asa s-a intamplat si saptamana trecuta cand am batut in cuie zona ce aveam sa o cercetam . Fixam plecarea din capitala la 3.30 AM, dar pana atunci mai aveam de vazut un eveniment sportiv important. Cel putin pentru mine si anume meciul de box profesionist pentru titlul mondial la categoria grea intre ucraineanul Vladimir Kliciko si americanul Ray Martin. Incepe gala de box si rand pe rand se scurg partidele premergatoare meciului secolului, asa era denumit de catre comentatorii sportivi. Americanului are un inceput furtunos dar, dupa numai patru minute si jumatate de tatonari, Vladimir i-a aplicat americanului o serie de trei crosee de stanga la barbie cu care americanul a fost KO. Ce sa zic? Bucurie si tristete. Bucurie ca mai prindeam 2 ore de somn pana sa plec la pescuit si tristete ca am asteptat luni de zile sa vad un meci de zile mari cu doisprezece reprize, dar care din pacate s-a terminat in nici doua.

Suna telefonul pus pe rol de desteptator si sar din canapeaua aflata in fata televizorului incepand sa ma pregatesc de plecare. Bipul lui Ciprian nu intarzie sa isi faca prezenta semn ca acesta este in fata casei mele. Cobor in “tromba” cu 200 la ora si plecam spre restul trupei. Pe Laurentiu aveam sa il imbarcam din intersectia Doamna Ghica, unde se afla dupa o noapte alba petrecuta cu prietenii la jocuri pacifiste gen: popa prostul, septica, tabinet si nu in ultimul rand un pokeras nevinovat pe bete de chibrit. Plecam spre ultimul din trupa, Marius( nou venit in “gasca” noastra). Reusim fara probleme sa il luam si pe el dupa care ne asternem la drum. Bagam viteza (fireste la volan este vitezomanul echipei…Cip ) cum “alergam” noi asa, uite cum la mai bine de 100 de kilometri de Bucuresti ne sare in fata masinii dintre niste randuri de vie, un sosoi de toata frumusetea. La vederea urecheatului strigam care mai de care :- ”dai ba una…. loveste-l ma …altul, ”Marius”…. franeaza frate ca imi este mila … secundele se scurg si vedem cum iepurasul ne scapa printre degete. Unii suparati (eu si Laur) ca nu l-am vazut pe urecheat in ceaun, altii,(Cip si Marius) veseli ca a scapat pufosul. La 6,20 ajungem la primul loc bifat in agenda noastra de “lucru”.

Suntem la confluenta a doua mari rauri, sa zicem X si Y ca oricum numele locului nu intereseaza pe nimeni si deci nu vreau sa va plictisesc cu amanunte. Sunt primul cu lanseta montata si cu un shad de 12 centimetri montat pe jig de 21 de grame lansez in anaforul adanc. Cum atinge jigul fundul gropanului, vad ca cineva se freaca prieteneste de firul meu, dornic sa ceara relatii despre cum se face buletinul de Bucuresti. Ii explic instant printr-o miscare brusca. Odata intepat clientul incepe sa faca scheme si figuri cand la stanga, cand la dreapta, vrand probabil sa ma ameteasca cu jocul lui de picioare. Dar spre ghinionul lui nu a fost sa fie asa ca eram deja incalzit dupa partida de box vizionata mai devreme. Asa ca i-am expediat un upercut scurt in mufa si l-am saltat fara probleme pe mal.

La vederea lui m-am mirat ca nu este un peste din lista celor cautati infractori, ci un biet morunas vreo 600 de grame prins accidental. Istoria se repeta si la urmatoarele doua lanseuri. Schimb tactica trecand la lanseuri lungi cu bile de 28 de grame si shaduri de paisprezece centimetri in speranta ca nu voi mai agata morunasii si ca voi putea gasii un somn sau un salau pe mijlocul anaforului. In scurt timp incepe sa “ploua” din toate directiile cu jiguri in anaforul din fata noastra dar fara nici un alt rezultat in afara de cele obtinute de mine cateva minute mai devreme. La un moment dat, Laurentiu, care pescuia la trei metri in stanga mea zice ca a avut o muscatura de salau undeva la 30-40 de metri, dar pe care a ratat-o. Lansez instant in locul unde zicea ca a avut muscatura si dupa trei patru miscari castigatoare “vad” in fir atacul sec, clar “precum luminita de la capatul tunelului”. Urmeaza teapa a’la Vijelie si incepe ”dansul ielelor” combinat cu o hora batuta la sfarsitul careia poposeste pe mal primul salau al zilei. Este o bucata de peste 2 kg. Poze, comentarii despre miscarea castigatoare, culoare, tot tacamul.

pescuit-la-salau
Revenim la pescuit si exersam lansarea si “oxigenarea” apei fara nici un rezultat inca 2 ore. Vrem sa schimbam locul ca deja incepeam sa mirosim a fraieri si tocmai cand sa pornim masina apare Vladut care ne indruma spre urmatorul loc. Dupa mai putin de 20 de kilometri oprim masinile intr-un lastaris de unde la cativa metri se vedea noul loc despre care auzisem doar in povestirile lui Romica Barsan si in ale lui Vlad. Privind noul loc, ramanem KO de frumusetea si salbaticia lui.

Aici raul se sparge in niste diguri de piatra creand doua anafoare de aproape 100 metri in diametru fiecare, cu adancimi variand intre 2 si 9 metri. Anafoarele sunt garnisite din belsug cu pietroaie de toate formele si marimile. Sarim pe locuri de parca eram niste lupi hamesiti la vederea oilor ratacite prin padure si incepem tatonarea, admirand in acelasi timp frumusetea locului. Trec alte 2 ore “pierdute” cu pescuitul in acel loc mirific, si ramanand doar cu frumusetea, pestele incapatanadu-se sa traga la vre’unul dintre noi. Iar “mirosim a proaspeti” si plecam sa “vizitam” alt loc. De aceasta data ne grupam intr-un anafor adanc cu un curent puternic si cu adancime de peste 12 metri. In scurt timp Ciprian care juca jigul mai mult pe loc in curentul puternic, inteapa ceva destul de mare. Era un punct unde abea puteai tine cat de cat jos o bila de 42 de grame.

Pestele nu vrea nici in ruptul capului sa cedeze “teren” astfel Ciprian este obligat sa forteze varga la maxim pentru al scoate din curentul puternic. Varga se cocoseaza sub povara babaului din strafunduri, dar isi face treaba cu simt de raspundere, micsorand metru cu metru distanta dintre el si bestia dintoasa. In cateva zeci de secunde, mai precis din cateva topaituri de vatui, sunt langa apa la “primire” unde salaul nu intarzie sa apara dand nervos din cap. Il apuc de sub opercul si il scot din apa fara nici o problema. Poze, priviri chiorase dupa shadul castigator si sacul rade iarasi bucuros de noul locatar.
Continuam cursa nebuneasca dupa locuri si ajungem mai pe seara la o balastiera unde gasim o gramada de pescari de spinning. Intreb pescarii respectivi ce prind si printre ei imi gasesc si niste prieteni de pe messenger care imi “vand” imediat istoria ultimelor zile. Interesanta ce-i drept dar nu va plictisesc cu amanunte. Ciprian nu agreeaza balastierele asa ca il ia pe Marius si pleaca mai amonte sa cerceteze niste locuri pline cu pomi cazuti in apa. Eu cu Laur si Vladut ramanem sa pescuim in gropanul balastierei. Timp de zeci de minute nu avem nici o muscatura nici noi, nici ceilalti pescari. Timpul trece cu repeziciune si vedem cum se apropie ora de plecare spre casa. Apar Cip si Marius, iar acesta din urma duce pe umar un sac de plastic, iar in el un avat de peste 2 kilograme. Ciprian cum ajunge langa noi incepe sa ne povesteasca aprins cum a fost cu avatul papacios de shaduri chartroz cu gliter… “fratica, trageam shadul printre copaci si cand sa il scot din apa la 40 de centimetri de mal, a sarit dihania asta sa imi ia lanseta din mana, de m-a paralizat de sperietura! Noroc ca frana mulinetei si-a facut din plin datoria si asa am putut sa incep drilul cu avatul asta nebun plin de fite de Halloween”. Radem toti de poveste si de inflacararea cu care povesteste. Salutam in drumul spre masina ceilalti participanti la manifestatia de pe balastiera si ne punem miscare spre casele noastre. Toti suntem varza de oboseala deoarece nici unul dintre noi nu dormise cu o noapte inainte. Sa nu ne ia somnul, incepem sa facem recapitularea partidei si astfel retraim inca o data pana la Bucuresti frumusetea si bucuriile acestei partide.

Restul este o poveste pescareasca spusa la gura sobei de un pescar fara “somn”…

by Valentin “Vijelie” Oprisanescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

thirteen − 13 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor si politica de confidentialitate. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close