Au inceput scandalurile pe eliberarea permiselor de pescuit

Două asociaţii de pescari sportivi din judeţul Gorj îşi dispută dreptul de a viza permisele de pescuit. Este vorba de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj și Asociația Mob Pesc din Rovinari. Sorin Birceanu, preşedintele AJVPS Gorj, a declarat că problema trenează de trei ani. Pentru eliberarea de permise de pescuit, orice organizaţie trebuie să aibă contract cu Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) şi trebuie să existe ape în administrare pentru ca pescarii să nu rişte amenzi din partea autorităţilor cu atribuţii de verificare şi sancţionare a activităţilor ilegale de pescuit sportiv. Pescarii sunt împărţiţi şi unii dintre aceştia optează pentru o taxă mai mică, deşi poate nici nu intră în posesia permisului de pescuit.

Sorin Birceanu, preşedintele AJVPS Gorj, a mai spus că sunt organizate patrule cu jandarmeria şi poliţia şi au găsit chitanţe eliberate de asociaţia din Rovinari, dar fără permise. Oamenilor li s-ar fi spus că au voie să pescuiască pe orice apă din Gorj. Potrivit preşedintelui AJVPS Gorj, cei de la asociaţia din Rovinari nu şi-ar fi achitat taxele către ANPA Bucureşti. „Probabil că este vorba şi de taxe, dar diferenţele nu contează atunci când este vorba de legalitate. Noi avem contracte cu ANPA pe apele din judeţ. Cei de la Rovinari nu au putut arăta un astfel de contract. Nu le-au dat oamenilor nici permisele de pescuit. Ori pe ce aplici viza anuală, dacă nu există permisul respectiv. Li se înmânează chitanţe şi merg cu ele la pescuit. Riscă să fie sancţionaţi de către jandarmi sau poliţie. De altfel, jandarmii merg cu noi în control de fiecare dată“, a menţionat Sorin Birceanu.

 Reprezentanţii Asociaţiei din Rovinari susţin că cei care achită taxa pot să pescuiască fără probleme pe orice ape de pe raza judeţului Gorj. Cei de la Asociaţie recunosc faptul că nu au eliberat încă permisele de pescuit, însă chitanţele ar fi valabile. „Nu e niciun fel de problemă, dacă oamenii vin şi îşi achită taxa. Omul are chitanţa la el când merge pe baltă şi nu are niciun fel de problemă. Este înregistrat la o asociaţie care există. Şi cei de la jandarmerie au spus că pe ei nu îi interesează în ce asociaţie este înscris pescarul, ci trebuie să vadă dacă şi-a plătit taxa. O să vină şi permisele. Eu nu ştiu acum care este situaţia contractelor, dar oamenii pot să meargă pe bălţi, să pescuiscă, dacă au achitat o taxă la o asociaţie de profil“, a precizat reprezentanta unui magazin deţinut de Asociaţia Mob Pesc din Rovinari.

Autor

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Populare acum