Delta…’77

sorin-frontAnul 1977 … familia pleca in concediu. Adica tata, mama si eu. Mama ramanea la Calimanesti, la tratament, dar directivele erau foarte clare : “Duci copilul la mare, la namol, sa n-avem probleme cu dragul de el …, stati o saptamana la Eforie, iar apoi aveti dreptul la doua zile in delta”.
Zis si facut, mama ramane la bai, iar eu cu tata continuam drumul pana la mare…

In prima zi, normal, pe dig la guvizi … Si stand asa, alaturi, la un moment dat tata zice : “ Ce facem ? Nu inversam ? Doua la mare si sapte in delta ?” De acasa aveam gandul asta … asa ca am plusat : “ Da de ce nu de maine ? Si mai castigam o zi.” Si maine se facu …

Dimineata eram in masina si tusti spre Tulcea. Pe traseu, planuri : “Unde mergem ? Tot la Sfantu Gheorghe ?” , “Nu stiu ce sa zic, hai sa mai diversificam.” ,  “Bun … ce zici de Crisan ?” , “Crisan sa fie…”
Au urmat etapele, binecunoscute de toata lumea, cu parcatul masinii, cu faleza din Tulcea, cu casa de bilete, cu imbarcarea pe pasager, cu drumul pe carari fara pulbere…
Am ajuns la Crisan, de unde, imediat, un “taximetrist” ne-a oferit serviciile. Tabara, unde altundeva dacat confluenta Dunarii Vechi cu Bratul Sulina …? Ne-am instalat cortul undeva in tufe, unde am crezut noi ca ne vom simti mai bine.  Apoi tata m-a instintat ca traverseaza pana la Lebada (care era vis a vis), ca sa cumpere ceva de-ale gurii. Mie, sincer nu-mi prea era foame, aveam alte probleme, cu aranjatul bagajelor, cu pregatitul unditelor, caci mirosea a marea pescuiala. Nici nu am observat cand s-a facut nevazut…
Intre timp niste oameni de treaba din Bucuresti mi-au mutat cortul langa al lor, ca, cica daca ramaneam acolo ne-ar fi decimat tantarii. Parea logic, deci am acceptat … si iata ca aveam si companie, placuta dealtfel.
Se inoptase, iar tata nu aparea. Imi faceam tot felul de ganduri negre … In fine iata-l … apare cu niste gratare pe care mi le infunda sub nas si intra in vorba cu vecinii. Ce mica era lumea mare, pai ei se cunosteau de cativa ani … au urmat pahare de palinca si depanat de amintiri, pana cand … in noapte … dinspre apa se auzira niste racnete : “Domnu’ Vali ! Domnu’ Vali !…” “Hmmm, zice tata, suntem aici de cateva ore si déjà cineva ma striga pe nume …”

Dar ce se intamplase cat timp a fost plecat :
Dupa ce m-a instintat ca pleaca dupa papa, tata Vali a luat un “taxi”, a traversat Dunarea Veche si a comandat niste gratare la Lebada. In timp ce gratarele se pregateau, ia sa bea un vin. De la o masa, dintr-un colt al salii, din umbra, cineva il intreaba : “De unde esti bre ?”, “Dintr-un oras al tarii.”, “Mai exact.”, “Pai din nordul tarii.”,”Din Satu Mare?”, “Nu.”, “Din Sighet?”, “Nu.”, “Apai din Baia Mare?”, “Asa da.”, “Pot sa vin la masa ta?”, “Pofteste.”, “Tolea”, “Vali”. Si au stat feciorii la mai multe vinuri, paaaana s-au sleit gratarele.
Si acum revenind, coboara Tolea (deja al nostru) din barca, baga un raid, ia sticla de palinca, ii pune dopul si ii expediaza pe toti la culcare : “Asta e valuta, ati baut destul !” Era brailean, nascut in Basarabia, un guraliv fara pereche, iar cele ce urmeaza vor confirma…

Zona era buna pentru salau si avat, dar noi am picat, ca deobicei, in prima zi cand deja nu mai manca pestele …Priveam cum circulau pe Sulina niste vapoare grozav de mari, sub diverse pavilioane ale lumii. Apa se retragea cu pana la un metru, inainte de a trece vaporul prin fata noastra. La un moment dat apare o salupa si coboara niste tipi cu vreo trei cosuri mari cu peste la gheata. Cica trebuiau sa vina niste stabi de la partid la o ciorba de peste. Atata i-a trebuit lui Tolea . A inceput un scandal monstru : “Ati trecut cu salupa peste fire, ati speriat pestii, voi informa eu partidul cum are grija de membrii aflati in concediu, etc., etc.” Ca sa scape de gura lui Tolea, indivizii au “decartat” cate doua bucati din fiecare specie de peste : crap, somn, stiuca, salau, lin, platica, etc.

Prietenia intre noi (eu , tata) si Tolea se inchega in progresie geometrica, asa ca spre seara eram ca unul. Dupa o sedinta scurta am hotarat : maine ne imbarcam, si via Tulcea, o “taiem” spre Sfantu Gheorghe.

Zis si facut, dimineata devreme (dupa ce am admirat cel mai mare avat din lume, prins de prietenii bucuresteni) am plecat. In Tulcea furtuna, negura, pasagerul nu mai pleca. In cele din urma ni s-a pus la dispozitie o “scoica” de vaporas. Calatoria a fost interminabila, dar deosebit de savuroasa. Ma simteam ca intr-un roman scris in secolul trecut : tangaj, lumina chioara, tamplarie din lemn, lume pestrita, marinari plini de cicatrice …

In fine, ajungem la Sfantu Gheorghe in faptul serii si ne campam pana dimineata in curtea scolii, pe un nisip mai ceva ca pe plaja. Apoi am luat cina la unicul bufet din localitate, pe terasa. Ce vremuri … vin unguresc “Bika ver”, bere “Pils”, pepsi, alune si multe alte bunatati, a caror existenta pe acele plaiuri nu mi-o puteam explica, si nici in ziua de azi nu-mi pot explica… probabil ca asa se promova in acele timpuri turismul (?)

Dimineata, “taxi”, imbarcare, km 5, debarcare si campare.
Ce a urmat, dar asta cred ca nu va mai intereseaza … hahaha …
Au fost cateva zile ultra-mega-superbe. Somni si crapi fara numar. Si numai la rama neagra. Da sa se inteleaga bine : pestii nu stiau in vremurile alea de buchet de rame. Rama era sectionata  in bucati, cat sa acopere carligul, nu mai lungi. Pe atunci nu erau magazine de momeli, sapam noi dupa rame … si era cam greu, si erau cam rare…

In acea iesire am avut ocazia sa vad, sa pipai, sa transez, sa prajesc si sa mananc dintr-o anghila. Carnea mi s-a parut ca avea acelasi gust cu a somnului, dar mult mai grasa  (parerea mea).
Despre loc ce sa spun decat : virgin. Nu era nici urma de pamant batatorit. Doar iarba grasa, peste tot iarba. Ma tolaneam in iarba ca in cel mai confortabil pat. Intr-o zi stand tolanit in iarba aud o plescaitura chiar in fata mea, la vreun metru (apa se adancea imediat din mal)  si automat simt un dus racoritor abatandu-se asupra mea. In gandul meu : “grozav somn…oricum n-am sanse sa-l scot cu undita asta a mea”. Imediat din dreapta si din stanga apar tata si Tolea : “ufff, credeam ca ai cazut in apa !”

crap-salbatic-de-delta

O mostra din ceea ce a fost…

Apoi, tot despre locul de la km 5 : salcii plangatoare ce-si unduiau ramurile in batranul fluviu, rate salbatice care zburau speriate cand aproape calcai pe ele, menta pe care o culegeam si faceam ceai, borna kilometrica pe care o vedeam pe malul opus, linistea si pacea … a fost al doilea an consecutiv la Sfantu Gheorghe, km 5.

Gata, visul s-a cam terminat, hai inapoi spre casa. Urma o singura satisfactie : intamplarile care le voi povesti prietenilor, asa, sa moara de ciuda, na.

In drum spre Calimanesti am tot planuit cu tata cum s-o “aburim” pe mama. Si asa ca niste barbati ce eram, ca doar si eu eram deja…am reusit s-o convingem pe mama ca am stat o saptamana la mare si doua zile in delta.

Autor

Similar Articles

Comments

Populare acum