Home >> Revista >> Blogul lui Vijelie >> Golan sau pescar by Vijelie

Golan sau pescar by Vijelie

imagine-vijelieEram in vacanta de vara, prin ‘78-’79, si, ca mai toti copiii, variantele de distractie pe vremea “impuscatului” erau limitate.

Ziua mergeam sa facem baie pe “cocioc”, actualul lac din parcul Tineretului, iar restul zilei il pierdeam jucand fotbal sau facand cine stie ce chitibusuri.  Ideea pentru ce avea sa se intample in povestea aceasta i-a apartinut lui Gini, prietenul meu cel mai bun din acei ani ai copilariei si primul meu elev la pescuit.

Am vrut sa ma fac golan

Gini imi tot zicea ca ii urmareste pe fratii nostri mai mari si ca ii vede cum fumeaza in spatele blocului lui Bița, in parculetul de la Casa Fantomelor. Curios, ca orice copil, ii spun ca in seara urmatoare o sa vin si eu sa vad si sa aud povestile celor mari, despre fete si despre smecheriile pe care le faceau. Vine seara cu pricina si ne bagam in gardul viu din spatele blocului unde se adunau ca in fiecare seara. Nu trece mult timp si gasca incepe sa se stranga la “sueta”. Era clar ca daca eram prinsi ne luam cateva zeci de spituri in cur si clapacioace pe chelie. Dar nu mai conta. Curiozitatea ne invinsese frica…

Se strange gasca formata din peste 8 baieti – care cum veneau depuneau ce stransesera fiecare in ziua respectiva pentru mica lor petrecere: unul cartofi pentru a fi bagati in jar, altii bere, altii tigari… Noi, cuminti in boscheti, mai ca nu respiram de frica sa nu fim prinsi. Cautam sa nu vorbim ca sa putem auzi fiecare cuvant care il rosteau “cei mari”. Rabdare mare pe noi, am stat acolo ascunsi cateva ore bune cat a durat distractia lor cu bautura, tigari, discutii despre fete, care ce a mai facut si cu cine, bancuri, prostii… Pentru mine ce vedeam si auzeam atunci era o alta lume, eu fiind un copil oarecum cuminte. In clipa aia ne-am zis ca trebuie neaparat sa ne facem “golani”.

–Ai vazut ma ce viata frumoasa au astia mari? ii ziceam lui Gini…. Musai trebuie sa ne facem si noi golani. Uite, poimaine plecam la pescuit si acolo o sa avem botezul pentru golanie. O sa luam de acasa cartofi, tigari si, daca facem rost si de ceva bautura, este perfect.

Cum discutam noi asa si ne faceam planuri mari, apare de niciunde Silviu “Polonic” care prinde din mers ideea si intra si el in “biznis”. A doua zi incepem cu inceputul si facem aprovizionarea cu cele de trebuinta pentru partida de pescuit speciala. Mergem in primul rand la sere langa cimitirul Pro Patria sa scoatem rame. Il cinstim cu o sticla de bere si zece lei pe portar si intram in sere. Adunam o cutie mare de rame si mergem la tutungerie sa ne luam tigari. Cumparam cate doua pachete de Carpati – nu orice Carpati, ci din cele fabricate la Targu Jiu – cica – ziceau in discutiile lor cei mari, “alea de Bucuresti sunt naspa si iuti”… Ultima oprire o facem la aprozar si luam doua kile de cartofi numai buni de copt in jar – cu asta credeam noi ca suntem pregatiti sa devenim “golani”. Ascundem tigarile dupa contoarul de gaze la scara mea, de unde urma sa le luam dis de dimineata cand urma sa plecam la peste.valentin-oprisanescu

Marea evadare

Suna ceasul de 3 dimineata! Ma dau jos din pat ca oricum nu aveam somn de nerabdarea zilei ce abia venise – nu dormeam, ci mai degraba pazeam ceasul sa se faca odata ora de plecare spre o noua etapa din viata mea – trecerea de la copii la smecheri, care credeam noi ca o sa ne aduca multe fete si alte lucruri “bune”. Timpul trece greu, mai ales cand visezi cu ochii deschisi, ma imbrac repede imi iau undita, pachetul cu mancare, momelile, cobor scarile de la trei la parter mai mult in zbor – cate trei, patru trepte deodata. Ma duc sa il iau pe Gini care locuia in blocul de vizavi, vecin de scara cu Silviu. Bat la usa si constat ca era deja imbracat si gata de plecare cu bagajul facut, langa usa de la intrare. Probabil ca nici el nu putuse dormi de “febra” excursiei ce urma sa o facem. Urcam si la Silviu, cam cu tarsa si, ca de fiecare data, suntem asaltati de bunica lui cu un baraj gen foc incrucisat de intrebari de tot felul… Ce mai! Doar traiam pe vremea Securiratii! Reusim sa supravietuim periculoasei bunicute si iata-ne alergand spre Rata de la Big Berceni care urma sa ne duca la balta de la Pasarea – Frumusani. Fireste, nu uitasem nici tigarile, nici cartofii – doar de bautura nu reusisem insa sa facem rost.

 

Urcam in rata “Omida” si in cinci minute aceasta se urneste greoi din statie, pe drumurile prafuite ale Popesti – Leordenilor. Pe drum schimbam planul si ne vorbim sa mergem la Pasarea IV ca era ceva mai departe si aveam ocazia sa nu fim vazuti de ochii pescarilor care ma cunosteau pe mine – astfel nu riscam sa ma spuna cineva fratelui mai mare sau tatalui meu, care frecventau aceleasi balti. Drumul gropacios face ca “rata” sa parcurga cei 36 kilometri cu viteza “melcului turbat”, ajungand la capatul liniei in aproximativ o ora si jumatate.

vali-vijelieOcheane printre frunze de tutun

De cum am ajuns pe camp aprindem fiecare cate o tigare ca “baietii”, sa ne dregem ca, deh, eram nervosi ca mersese ala cu “rata” prea incet. Am uitat sa va spun, dar de la “preoraseneasca” pana la padurea de la Pasarea IV, unde vroiam sa ajungem, erau patru kilometri de mers peste camp. Odata ajunsi in padure, ne alegem instinctiv cate un vad si, ca in orice zi normala de pescuit, reusesc sa prind repejor, la cocolos de paine amestecata cu sofran, 6 carasi aurii de o frumusete rara. La rama am luat rosioara – ”ocheana”, cum ii ziceam noi, pe care o prindeam mai mereu in stuful rar al baltilor salbatice sau printre palcurile de papura.

Acest peste superb, acum aproape disparut din toate apele, si care nu de putine ori trecea si peste kilogram. Intre timp fumam ca deh, eram smecheri – golani in devenire. Se face ora unu si facem adunarea pentru masa. Aprindem focul si pana am mai discutat noi, asa ca niste “baieti mari”, despre fete, cum erau tigarile si alte senzatii, se face si jarul in care debarcam cartofii la copt. Savuram cartofii mai mult cruzi, scosi din jarul prea putin, se face ora doua si ne dam seama ca nu mai este prea mult din zi si in cateva ore urma sa plecam acasa. Iar noi nu am fost in stare sa fumam nici macar cate un pachet de tigari fiecare! Intram in criza de timp si incepem sa aprindem ca sa “experimentam” chipurile – senzatiile a cate doua, trei sau chiar patru tigari odata! Trageam cu nesat din ele, precum niste aurolaci din pungile lor. Le terminam in scurt timp pe ale noatre si mai cerem tigari de la alti pescari – cand primeam in schimbul unui peste sau a unei maini de rame o tigara cu filtru saream in sus de bucurie, de parca primeam aur. Care eram mai norocosi, il trimiteam si pe altul la persoana cu “delicatese”, sa incerce si el una cu filtru. Doar eu nu puteam sa-i dau din tigara mea, ca si asa abia imi ajunge mie…Mai prindeam si cate un peste in acest timp si imi aduc aminte ca vadul meu, pe care il facusem intrand in apa in fata unui palc de stuf, era un loc care dadea zilnic minim 5 – 6 carasi mari, de peste kil.
vali-oprisanescu-pescarTutunul dauneaza grav pescuitului

Timpul trecea pe nesimtite si vine ora sa ne punem in miscare picioarele pentru cei patru kilometri care ne desparteau de autobuzul care avea sa ne duca acasa. Pe drumul spre rata ne tot miroseam respiratia unul altuia, precum cainii sub coada… Era clar ca daca eram prinsi de parinti, adio partide de pescuit sau iesit din casa. Sa nu mai zic de papara pe care o luam, sora cu moartea. Ajuns acasa imi arunc rucsacelul in bucatarie si fug la baie sub pretextul ca fac pe mine. Ma spal pe dinti cat intr-un an de zile, mai sa termin un tub de pasta Cristal. O stiti, aia de-ti face dintii ca de cal! Cum ies din baie, ma cheama mama sa mananc ceva, dar ii spun ca nu imi este foame ca mancasem pachetul luat de acasa, in “rata”, pe drumul de intoarcere. Da de unde! – imi chioraiau matele de ziceai ca am o ferma de gaste in burta, dar decat sa fiu mirosit si sa o incasez, mai bine rabd de foame pana a doua zi, cand ai mei plecau la munca. A doua zi, Surprize! Surprize… Aveam botul ca de porc, pe buze imi aparusera peste noapte 4-5 herpesuri de mai mare frumusetea – se vedea ca cele peste 50 de tigari nu imi facusera prea bine… Mi-am facut rapid o socoteala si am zis ca daca asta este pretul fumatului – miros groaznic de urat, gustul amar al tutunului si bube la gura, mai bine NU, MULTUMESC!!! Nu imi trebuie cate zile voi avea.

De golanie, ce sa zic, a ramas cum am stabilit… Ca’n pom sau mai bine ca’n “rata”…Hahahahaha! Am ramas tot baiat cuminte. Restul e poveste!

Valentin Oprisanescu – Vijelie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

fifteen − fourteen =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Continuarea navigarii pe acest website reprezinta acceptarea cookie-urilor si politica de confidentialitate. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close